|
|
Preluare din revista Speomond, Numărul 3, 1998, pag. 30-31
Zona Jofi-Răcaș-Sclavu Pleș, din partea de sud a Munților Pădurea Craiului, este un vast platou carstic, delimitat de văile: Vida (la nord și vest), Albioara (la sud), respectiv Culmea Scaunu Craiului (est). Regiunea este drenată exclusiv prin subteran, radiar, de către o serie de emergențe cu debit mic sau mediu, situate în aproprierea talvegului văilor amintite și longitudinal de către sistemul hidrocarstic al izbucului Toplița de Vida (Orășeanu 1991). Acest sistem cumulează de altfel, aproximativ 2/3 din totalul descărcărilor.
Din punct de vedere geologic, formațiunile care aflorează în strictul cuprins al platoului, acoperă aproape întreaga paletă a mezozoicului și aparțin în exclusivitate unității de Bihor (Bordea et al. 1985). Această serie sedimentară debutează cu serii cuarțoase și șisturi argiloase hettangian-sinemuriene, aflate în continuitate de sedimentare cu calcarele cu Gryphaea, calcare cu cherturi și marnele sinemurian-toarciene. Peste aalenian-callovianul reprezentat prin marne, calcare marnoase și calcare oolitice s-au depus calcare masive (în facies de Farcu) și calcare stratificate (de Albioara) callovian mediu-tithonice. După exondarea unității de Bihor, survenită la sfârșitul Jurasicului, peste calcarele tithonice s-au depus în Cretacic calcare cu cheracee neocomiene și calcare cu pachyodonte, barremiene, seria încheindu-se cu un pachet de marne cenușii, gresii și calcare apțiene al formațiunii de Ecleja.
Tectonic, regiunea face parte din zona treptelor antitetice Bratca-Damiș-Roșia (Patrulius din Ianovici et al. 1976), în cadrul căreia stratele au căderi reduse ca o consecință a unei cutări slabe. Platoul este traversat longitudinal de către un sinclinal, orientat SE-NV, care colectează și drenează apele subterane spre Izbucul Toplița de Vida (Jurkiewicz et al. 1985).
Cercetările carstologice întreprinse în regiune au abordat atât aspectul hidrogeologic (Orășeanu et al. 1984, Orășeanu 1991, Mitrofan 1984) cât și cel geomorfologic al endo- și exocarstului (Jurkiewicz et al. 1984, Rusu 1988), reușindu-se până în prezent conturarea limitelor bazinului de recepție al Izbucului Toplița de Vida, respectiv penetrarea pe diferite lungimi a unor cavități aferente sistemului. (Ex. P. 1 din Mina Jofi 2 explorată pe o dezvoltare de 7.280 m, Lascu, 1994.)
În acest context, materialul de față prezintă două noi cavități tributare sistemului carstic al Izbucului Toplița de Vida (245 m altitudine), interceptate la începutul anilor '90 , în urma avansării frontului de lucru al Minei Albioara, una din cele mai importante exploatări de bauxită din regiune. Cavitățile au fost explorate în cadrul a trei campanii de către: P. Damm, C. Pop, J. Zih (CS "Z"), M. Botez (Grupul Speotelex Cluj), H. Mitrofan, D. Ilina (Speo Comp. "Paragina") și W. Fietz (T.H.C. Nürnberg).
Prima dintre ele, situată în zona Dealului cu Clopoței, accesibilă din suitorul 698/A (gal. 139) este P. din Mina Albioara (P. Albioara 1, 3704/150 (fig. 1), o interesantă cavitate bietajată, temporar activă, cu o lungime de 415 m. Pornind de la intrarea suspendată la circa 20 m înălțime, în peretele suitorului amintit, se desprinde o galerie largă (3,5Ś4 m), frumos concreționată, fragmentată în urma unei gâtuituri de către o treaptă antitetică subterană de 3 m (negativă în sens de înaintare), situată la 12 m de la intrare. De la bază, galeria continuă ascendent, cu pantă domoală, încă 48 m până la o săliță finală, având continuarea obturată de un masiv baraj concreționar. Puțin înainte, depășirea unei strâmtori severe din partea dreaptă a galeriei, permite accesul la o conductă verticală ascendentă, largă de 3 m, care atinge cota maximă a cavității la +28 m față de intrarea din lucrarea minieră.
Nivelul inferior, reprezentând adevăratul ax al peșterii, este dispus paralel, însă puțin mai la sud față de galeria fosilă și este accesibilă prin mici verticale de la baza treptei antitetice sau din imediata vecinătate a intrării. În sectorul amonte, galeria, dezvoltată pe diaclază, prezintă o relativă orizontalitate, întreruptă din loc în loc de săritori și trepte antitetice de max. 5 m diferență de nivel, ultimele conturând un viitor nivel inferior al micului curs temporar care parcurge în prezent longitudinal peștera. În dreptul intrării, o intersecție de diaclaze a determinat apariția unui complex de verticale, care reprezintă de altfel și punct de convergență morfologică a celor două nivele. De la baza lor (-18 m), panta galeriei crește simțitor ca urmare a interceptării unei fețe de strat, apar acumulări masive de argilă, indicând o inundare periodică, înaintarea fiind oprită la baza unui mic puț de un sifon profund, cu oglinda apei situată la cota -41 m.
În concluzie, putem afirma că avem de-a face cu o clasică cavitate oarbă, izolată, fără intrare naturală penetrabilă, situată la o adâncime considerabilă față de suprafața terenului (peste 50 m), care reprezintă un mic segment al drenului apelor de infiltrație din zona Dealului cu Clopoței. Este interesant de remarcat faptul că P. din Mina Albioara s-ar putea să corespundă cu una dintre "cavitățile carstice de drenaj" evidențiate prin metode geofizice (sondaj electric vertical), de către H. Mitrofan (Mitrofan, 1984).
Din punct de vedere morfologic, peștera reprezintă un nivel superior fosil, cu elemente care atestă o scurtă remodelare vadoasă a unor forme freatice inițiale și un nivel inferior, cu forme tipice ale unei săpări în regim vados în sectorul superior, respectiv freatice cu ușoare remodelări vadoase, în treimea inferioară. Luată în ansamblu, distribuția acestor elemente trădează o evoluție a cavernamentului condiționată de coborârea lentă a nivelului piezometric al apelor freatice locale.
Cea de-a doua cavitate explorată este Avenul Albioara 2 (fig. 2), interceptat frontal de galeria nr. 157 (care se și termină în acest punct), în cadrul unei zone mai strâmte, cu pilieri, din partea superioară a unei verticale de 65 m. Acest spectaculos gol vertical este accesibil în sus pe o diferență de nivel de 17 m, până la o strâmtoare din care apare un mic curs de apă (temporar) care va parcurge longitudinal cavitatea. În jos golul devine perfect vertical (P48) și în urma intersecției cu fractura (-25 m) pe care se dezvoltă Rețeaua Paralelă se lărgește mult (15Ś8 m).
Rețeaua Paralelă se desprinde din cea principală la -15 m și în urma unor gâtuituri, care dau acces la o sală laterală, devine vertical ascendentă. Sectorul debutează cu o succesiune rapidă de 5 verticale ascendente, relativ înguste, de max. 13 m diferență de nivel, "dublate" pe alocuri de două rețele de puțuri paralele, dezvoltate pe aceeași fractură, dar cu numeroase porțiuni impenetrabile. Rețeaua paralelă atinge cota relativă de +47 m față de galeria minieră în dreptul unui colmataj masiv cu blocuri, punct care altimetric se află doar cu puțin mai jos față de fundul unei uvale din vestul Văii Bădanei (Jofi).
Revenind la rețeaua principală, de la baza P48 (la -32 apare un mic puț paralel, P7), după depășirea unui meandru descendent urmează o succesiune de 3 verticale deschise în clopot, care au în ordine: 15, 11, 4 m, ultima debușând într-o săliță (1,5Ś4Ś4 m), cu podeaua acoperită de galeți cuarțitici bine rotunjiți. Punctul final al avenului este un mic puț (2 m), explorat de D. Pitic în 1995, colmatat în totalitate la cota de -85 m față de intrarea din lucrarea minieră.
Avenul Albioara 2 este astfel un spectaculos aven generat de apele de infiltrație insinuate de-a lungul celor două diaclaze directoare pe seama cărora s-a format golul. Judecând după poziția și morfologia avenului (îngustare treptată în jos, în urma dimensiunilor maxime atinse în zona mediană la racordul celor două rețele) considerăm că geneza cavernamentului a fost condiționată de fisurile de tensiune, formare în șarniera anticlinalului din sudul platoului Jofi-Răcaș-Sclavu Pleș, care însă se închid treptat în adâncime.
În concluzie, putem afirma că cele două cavități prezentate reprezintă niște sectoare independente ale drenajului apelor de infilțrație din zona platoului Jofi-Răcaș-Sclavu Pleș spre Izbucul Toplița de Vida. Caracterele morfologice total diferite se datorează diferențelor de condiționare tectonică și hidrogeoligică, în general, precum și particularităților sistemului hidrocarstic din care fac parte. Datele acumulate, în privința acestuia din urmă, conduc la ideea organizării drenului de ordinul I sub nivelul piezometric, sectoarele eventual accesibile nefiind altceva decât scurte porțiuni ale drenurilor de ordinul II și III.
Bibliografie
BORDEA, S., BORDEA, J., MANTEA G., COSTEA C., 1986. Harta geologică a României, foaia Zece Hotare, ed. IGG, Bururești.
IANOVICI V., BORCOS M., BLEAHU M., PATRULIUS D., LUPU M., DUMITRESCU R., SAVU H., 1976. Geologia Munților Apuseni, ed. Academiei, 631 p., București.
JURKIEWICZ A., MITROFAN H., LASCU V., 1985. Între Vida și Albioara, Bul. Speo. Inf. 9/1, ed. CCSS, București.
LASCU V., DAMM P., 1994. Explorări în zona Albioara (Munții Pădurea Craiului), Ardealul Speologic 4/94, pp. 18-19, Cluj.
MITROFAN H., 1984. Contributions of a rezistivity survey to karstic aquifers discontinuity investigation, Trav. Inst. Speo. "E. Racoviță", t. XXIII, pp. 67-73, Bucharest.
ORĂȘEANU I., 1991. Hydrogeological map of the Pădurea Craiului Mountains (Romania), Theor. and Appl. Kastology, vol. 4, pp. 97-127, Bucharest.
ORĂȘEANU I., JURKIEWICZ A., GASPAR E., POP I., 1984. Sur les conditions hydrogéologiques des accumulations de bauxite du plateau karstique de Răcaș-Sclavu Pleș (Monts Pădurea Craiului), Theor. and Appl. Kastology, vol. 1, pp. 17-152, Bucharest.
RUSU T., 1988. Carstul din Munții Pădurea Craiului, ed. Dacia, 254 p., Cluj.
|
|
